Luni: Închis; Marți-Duminică: 9.00 - 15.30 (ultima intrare)

Social Connect

ÎNAPOI

Povestea bradului de Crăciun

Atelierul de creație la care au participat elevii Școlii nr. 6 din Râmnicu Sărat, însoțiți de domnul profesor pentru învățământul primar Ionuț Pricopi, a fost mai mult decât o simplă activitate: a fost un timp în care mâinile au lucrat, iar poveștile au deschis căi tainice spre visarea cu ochii deschiși. Printre aceste povești se țesea și povestea bradului de Crăciun, una pe care nu o mai auziseră, dar care se va așeza pentru totdeauna în memoria lor.
Atmosfera a fost completată de prezența părinților, a bunicilor și a bunicuțelor, martori ai unui moment cu totul special pentru cei mici. După atelier, copiii, împreună cu aparținătorii lor, au vizitat expoziția de etnografie, descoperind obiecte și obiceiuri care vorbesc despre felul în care sărbătorile erau trăite odinioară.
Iar când părea că ziua și-a spus deja povestea, muzeul a făcut loc unei surprize neașteptate. Într-un spațiu în care, poate, nu se cade să cadă, „a căzut” Moș Crăciun, aducând fiecărui copil câte un cadou și multă, multă emoție. Uimirea care a urmat și bucuria ce a însoțit fiecare zâmbet au închis cercul unei zile în care muzeul nu a fost doar un loc al trecutului, ci un spațiu viu, în care tradiția, familia și copilăria s-au întâlnit sub semnul sărbătorii.

Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat © 2020. Toate drepturile rezervate.
Termeni și condiții / GDPR

Created by Hefa Real Media

Facebook