Luni: Închis; Marți-Duminică: 9.00 - 15.30 (ultima intrare)

Social Connect

ÎNAPOI

Expoziția „Grădina Moșescu” – a VII-a ediție

Casa Moșescu în parteneriat cu Fundația Culturală Alexandru Măciucă și Muzeul Municipal Octavian Moșescu Râmnicu Sărat organizează cea de-a VII-a ediție a expoziției „Grădina Moșescu”. Ediția de anul acesta va purta titlul „De la Balcic la Râmnicu Sărat”, ca simbol al implicării membrilor familiei Moșescu-Măciucă la dezvoltarea culturii în locurile în care aceștia și-au marcat trecerea și al rolului important pe care ei l-au înscris în arta plastică românească.
Declanșată în anul 2020 de interesul pictorilor care au descoperit acest spațiu mirific, expoziția Grădina Moșescu a înscris an de an, pe lângă cei fideli, noi adepți care și-au exprimat pe pânză încântarea față de un loc cu vechi tradiții culturale.
Interpretată ca o continuitate a fenomenului interbelic Școala de la Balcic al cărui principal promotor a fost Octavian Moșescu, manifestarea artistică de la Grădina Moșescu încurajată și susținută inițial de Alexandru Măciucă, s-a transformat în decursul timpului într-un „spațiu al libertății”, „al exuberanței”, „al trăirii depline” pe care cei care l-au cunoscut îl consideră „un mic Paradis” (Pavel Șușară).
După explorarea grădinii, artiștii au trecut în mod firesc, la abordarea interiorului casei pe care, după peisagistică, l-au imortalizat în compoziții ori în naturi statice nepieritoare. În această ediție artiștii au ocazia de a oferi o viziune proprie atât asupra celor două locuri care au marcat existența lui Octavian Moșescu cât și a legăturii dintre generații, a transmiterii peste timp a unei valoroase moșteniri culturale.
Deschiderea expoziției va avea loc la Casa Moșescu din Râmnicu Sărat nr. 1A, la data de 20 iunie, ora 12, urmând ca, ulterior, să fie încărcată pe simezele Muzeului Municipal Octavian Moșescu. Până atunci, cei care doresc să exploreze frumusețea grădinii pentru a picta în plein-air, sunt așteptați cu drag la grădină.
Organizatorii își rezervă dreptul de a refuza lucrările care nu corespund standardelor de calitate artistică.

Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat © 2020. Toate drepturile rezervate.
Termeni și condiții / GDPR

Created by Hefa Real Media

Facebook