ÎNAPOI

EXPONATUL LUNII OCTOMBRIE 2022

Pentru că a început sezonul nunților și este luna culesului de vii, ne-am oprit pentru luna octombrie asupra unui „Ulcior de nuntă” din zona noastră. Un loc aparte în cadrul ceramicii tradiţionale îl ocupă ulciorul de nuntă, care se constituie în obiect important de recuzită în secvenţele spectacolului nunţii.
Astfel, ulciorul plin cu vin, ca și plosca, au un rol principal în cadrul obiceiurilor desfășurate în cadrul nunții. Comandat de mire, de obicei, ulciorul cu vin îi însoțea pe pețitori la casa părinților miresei, pentru a o peți pe aceasta. Dacă părinții acceptau, atunci beau din ulciorul cu vin, semn că pețitul a fost primit. Ulciorul avea un rol activ şi la „chemarea la nuntă”, joia, în săptămâna nunţii, când acesta era purtat de către „fratele (cumnatul) de mână” ajutat de vornicei pentru servirea invitaţilor.
Ulciorul de nuntă se înscrie şi în secvenţele ce fac parte din structura actului propriu-zis al nunţii prin utilizarea lui în preziua cununiei, dar şi la petrecerea de la masa mare, care consfinţea „unirea mirelui şi a miresei, precum şi înrudirea neamurilor”. Ulciorul plin cu vin este simbolul belşugului, al purificării, de aceea primii care trebuie să bea din el erau cei doi miri, apoi nașii și în cele din urmă părinții celor doi miri.
Ulciorul care face obiectul lunii octombrie este înregistrat la secția de etnografie cu numărul de inventar 165, fiind achiziționat la data de 23 noiembrie 1962 de la Iarca Victoria, datat: începutul sec. XX.
Descriere : piesă de formă ovoidală cu gât ușor alungit, bombat, care se termină cu o gură circulară. De gâtul ulciorului se prinde o toartă lățită-tubulară, scurtă, puternic arcuită, prevăzută cu țâță; celălalt capăt al toartei este fixat pe pântec; ornamentele florale se întind pe pântecul și umărul piesei, doar pe partea opusă toartei; cromatica: alb, cărămiziu, brun, maro, verde.

Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat © 2020. Toate drepturile rezervate.
Termeni și condiții / GDPR

Created by Hefa Real Media

Facebook