Pentru că ne aflăm in postul Paștelui, iar Sărbătoarea Învierii Domnului se apropie cu pași repezi, ne-am oprit, ca obiect al lunii aprilie, asupra unei icoane pictate pe sticlă ce aparține colecției de etnografie a muzeului nostru.
Icoana „Maica Domnului Îndurerată” prezentată este o creație anonimă, iar tehnica lucrării este specială prin perspectiva naivă a picturii, culorile fiind frumos armonizate într-o manieră sobră, dar caldă.
Scena este dominată de Maica Domnului reprezentată bust, cu mâinile încrucişate pe piept a rugă, fiind înveşmântată cu maforion negru, simplu, decorat cu flori stilizate. Figura Ei îndurerată este îndreptată spre Iisus, răstignit pe cruce, încadrat de doi Arhangheli, iar deasupra Crucii Răstignirii este reprezentat Dumnezeu Tatăl ce arată cu o mână spre Maica Domnului. În registrul superior mai apare si un porumbel stilizat încadrat de aureolă triunghiulară, simbolul Sfântului Duh.
Suprafața icoanei este armonios divizată după principiul treimii, beneficiind de o cromatică a tonurilor calde pe fundal albastru închis, cu stele stilizate. Verdele și roșul sunt combinate cu nuanțe întunecate, stângăcia creatorului fiind evidențiată de decorurile minimale și de conturul mâinilor.
Deși nu este reprezentativă pentru zona noastră, (aparținând de zona etnografică Transilvania) prezența icoanei (pictura naivă pe sticlă) în această zonă poate fi justificată prin binecunoscuta preocupare a „târgului de margine”, comerțul. Icoana este înregistrată cu numărul de inventar 2623, fiind achiziționată de la Șerban Ionel la 3 iulie 1995.