Ce eveniment, persoană sau obiect m-a marcat pe mine și a avut impact asupra generației mele?
Putem da nenumărate exemple, depinzând de vârsta fiecăruia și locul unde a trăit: aselenizarea, căderea comunismului, intrarea în UE sau NATO, războiul din Golf sau frământările din fosta Iugoslavie, apariția internetului, a telefoniei mobile, puzderia de televiziuni apărute în România după 1990 (înainte era una singură, care emitea trei ore pe zi), personalități (Bill Clinton, Michael Jackson, Gică Hagi, M. Gorbaciov, regina Elisabeta a II-a, Herta Muller etc.).
Aceste „povești” vor constitui tematica expoziției – atelier pe care Muzeul Municipal Râmnicu Sărat și-a propus să o realizeze în luna februarie 2018, cu ajutorul publicului, în două etape:
- 6 – 12 februarie – amenajarea expoziției
- 12 – 28 februarie – vizite și ateliere.
„Poveștile” pot fi de inspirație/ interes local, național sau universal și din orice perioadă, fiind relevant doar faptul că au avut un impact asupra indivizilor, personal, cât și asupra celor din generația lor.
Important este faptul că la amenajarea expoziției și la ateliere pot participa toți cei interesați, cu obiecte/ fotografii (pe care le pot lăsa în timpul perioadei de implementare, sau le pot lua), cu povești personale (scrise sau spuse), sau doar cu simpla prezență.
Astfel, rolurile vizitatorului/ participantului pot fi:
- De a învăța (privind, ascultând, întrebând);
- De a învăța pe alții (expunând, povestind, lăsând impresii în caietele care au această destinație);
- De a învăța despre sine (prin introspecție);
- De a da un feedback activităților, acest lucru constituind baza/ „căile de atac” pentru evenimentele viitoare.
Rolul muzeografilor va fi redus considerabil, aceștia având, în primul rând, sarcina de a facilita și uneori, de a selecta și a rearanja (spațial, cronologic) elementele „poveștilor”.
Activitățile se vor desfășura în sala de expoziții temporare a Muzeului Municipal, iar logistica va fi variată: vitrine, panouri, caiete de impresii, consumabile, fiind propuse și o serie de obiecte care vor constitui (poate) nucleul expoziției.
La activitățile propuse sunt așteptați toți cei interesați, indiferent de vârstă, care pot veni în mod organizat (a se vedea lista partenerilor) sau individual/informal.
Vor fi prezenți invitați și „poveștile” lor, unice, interesante și adevărate, din diverse domenii: administrație, jurnalism, artă, educație, religie, culturism, cultură, muzică, tradiții, voluntariat.
Celor implicați în amenajarea și desfășurarea atelierelor li se poate oferi contract și certificat de voluntariat, ca recunoaștere a experienței dobândite și competențelor dezvoltate.
Parteneri inițiali: Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu”, Biroul de Monitorizare a Unităților de Învățământ din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, Clubul „Femina 2”, ATCE-SR.