La 2 februarie (20 ianuarie 1889) se împlinesc 132 de ani de la nașterea lui Traian Săvulescu, om de știință, botanist, întemeietorul școlii românești de micologie și fitopatologie care s-a născut la Râmnicu Sărat. Printre multe titluri, funcții înalte și distincții acumulate pe parcursul carierei sale, Traian Săvulescu a obținut una dintre cele mai înalte distincții din perioada comunistă, și anume titlul onorific „Erou al Muncii Socialiste – RPR” împreună cu Medalia de Aur „Secera și Ciocanul”. În România, titlul onorific „Erou al Muncii Socialiste – RPR” a fost introdus prin Decretul 161 din 1951, modificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 140 din 1971 și a fost abrogat prin legea 7/1998.
Obiectul lunii este această medalie obținută de savant, împreună cu legitimația ce o însoțește și din care reiese atât denumirea distincției cât și anul în care a fost acordată savantului (Decretul 479/1959) .
Medalia de aur „Secera și Ciocanul” are forma unei stele cu cinci colțuri.
Pe partea din față are raze netede cu două muchii. În centrul medaliei sunt scoase în relief secera și ciocanul. Deasupra sunt scoase în relief inițialele „Republicii Socialiste România”. Reversul medaliei are suprafața netedă, iar pe margine, în relief, un cerc subțire. În centru este scoasă în relief inscripţia „Erou al Muncii Socialiste”. Diametrul circumferinței stelei este de 35,5 mm. Dimensiunile secerii și ciocanului de la mâner până la punctul cel mai de sus sunt, corespunzãtor, 14 și 13 mm. Dimensiunile literelor în cuvintele „Erou al Muncii” sunt de 2 x 1 cm, iar în cuvântul „Socialiste” sunt de 1,50 x 0,75 cm.
Medalia se prinde de haină cu o placă confecționată din metal, aurită. Placa
are forma dreptunghiulară, cu urmãtoarele dimensiuni: 15 mm înãlţime şi 19,5 mm lățime. Placa are cîte o bordură pe latura de sus şi cea de jos. Pe bordura de jos, în mijloc, are un inel de care se atârnă medalia. Pe reversul plăcii este un dispozitiv pentru a fi prinsã de haină.
Panglica medaliei „Secera și Ciocanul” este din moar roşu, lat de 20 mm.
Medalia de aur „Secera şi Ciocanul” se poartă pe partea stângă a pieptului, sub însemnul titlului de Erou al Republicii Socialiste România, dar înaintea însemnelor celorlalte titluri de onoare, ordine și medalii.
Obiectul face parte din fondul „Traian Săvulescu” din cadrul secției de Istoria culturii înregistrat cu numărul de inventar 456 .
Bibliografie:
Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, „ Buzău- Râmnicu Sărat Oameni de ieri , Oameni de azi”, vol I, Editura Alpha MDN Buzău 1999;
DECRET nr. 168 din 28 septembrie 1951 pentru instituirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste” din Republica Socialistă România, publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 55 din 16 mai 1972.